Prefectul de Covasna, Marius Popică, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că în 24 iunie, de Sânziene, va fi sărbătorit= Ziua universală a iei, iar instituția va promova această manifestare, inclusiv printr-un concurs.
Astfel, Popică i-a îndemnat pe oameni să se fotografieze îmbrăcați în ie tradițională, iar apoi să posteze imaginile pe pagina de Facebook a Prefecturii Covasna, urmând ca persoana care va primi cele mai multe voturi, pe baza unui regulament, să câștige un sejur la un hotel din stațiunea Covasna.
De asemenea, prefectul de Covasna a spus că, în 24 iunie, toți angajații instituției vor veni la serviciu îmbrăcați în ie.
„Pe 24 iunie, de Sânziene, ne-am mobilizat ca la Prefectură toți angajații să vină îmbrăcat în ie”, a subliniat el.